Articol si in limba: Engleză

The Past Inside The Present

“Viața este ca o fotografie alb-negru foarte bună: ai alb, ai negru și ai o multitudine de alte nuanțe printre ele.” – Karl Heiner

Acest vernisaj iși propune să ofere un „schimb” între imagine și individ, care să servească drept stimul pentru gânduri noi, idei noi țintind spre un efect de propulsare a imaginației acestuia dincolo de limitările societății și orientarea atenției către detalii neobservate.

În contextul actual, în care viața cotidiană se desfașoară într-un ritm alert, deseori realizăm faptul că orele, zilele, săptămânile trec aproape pe nesimțite și uităm să ne îmbogățim viața cu ceea ce ne încântă și ne poate oferi o perspectivă nouă asupra numeroaselor aspecte ale vieții – mergând, poate, în funcție de impact, până la introspecție.

„The Past Inside The Present” expune detalii uitate/neobservate ale orașului într-o tentativă de a accesa emoționalul privitorului prin efectul de imortalizare a fotografiei, care reflectă atât creațiile Timișoarei cât și viața acestuia. Privind aceste imagini, individul va avea ocazia să „trăiască” contrastul puternic dintre trecut și prezent, pe o scară de intensitate progresivă. Cu bunăștiință prezentul și-a făcut loc printre capodoperele trecutului, pe care, am ajuns să le admirăm, astăzi, într-un mod pasiv; Însă fiecare detaliu, fiecare cărămidă, fiecare decorație ieșită în relief are o poveste în spate. Munca și deosebita măiestrie și grijă pentru detaliu a generațiilor din secolul trecut mai servesc doar drept loc de popas pentru porumbeii orașului și ne arată cât de superficiali am devenit ca și societate, cât de mult ni s-au schimbat valorile.

Astfel, imaginea orașului pune în antiteză aceste două lumi distincte – trecutul și prezentul, și reușește să scoată la suprafață o compoziție inedită care transcende barierele convenționale și izbește prin perplexitatea unei perioade de tranziție, însă, mai cu seamă, a procesului de evoluție perpetuă.

Se spune că este greu să fi artist în România, atât din punct de vedere financiar, însă poate și mai greu de acceptat este faptul că aprecierea pentru artă se evaporă într-un ritm alert. Cu toate aceste realități descurajante, creația nu poate fi oprită. Tot acest contrast socio-cultural poate acționa ca un imens generator de inspirație pentru un artist în formare.

Remus Dăescu,

Fotograf „The Past Inside The Present”